Propunerea de proiect DESMET  se referă la caracterizarea deşeurilor radioactive ce constă în identificarea şi cuantificarea conţinutului radioactiv, în vederea evaluării şi reducerii riscului radioactiv pe termen scurt şi lung, pentru mediul înconjurător şi pentru public.   
Scopul principal ale proiectului este acela de caracterizare a deşeurilor radioactive, având ca rezultat final inventarul de radionuclizi conţinuţi. Se utilizează metode nedistructive, cu ajutorul cărora se pot măsura aşa-zişii radionuclizii uşor de măsurat (emiţători gamma). Cu metode distructive se măsoară tot inventarul de radionuclizi (emiţători alfa, beta şi gamma). 
Gestionarea deşeurilor radioactive trebuie realizată prin respectarea standardelor şi a normelor naţionale de securitate nucleară, de protecţie a personalului expus profesional, a populaţiei, a mediului, a proprietăţii, precum şi a acordurilor internaţionale la care România este parte.
Autoritatea de reglementare şi control în domeniul nuclear (Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare - CNCAN), în baza atribuţiilor stabilite prin Legea nr. 111/1996, republicată în 1998, completată şi modificată prin Legea nr. 193/2003, a emis în ultimii ani o serie de acte normative care vizează desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare în România în acord cu recomandările Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică de la Viena şi cu directivele Comisiei Europene.
       Gospodărirea în siguranţă a deşeurilor radioactive se face în conformitate cu prevederile strategiei naţionale pe termen mediu şi lung privind gestionarea combustibilului nuclear uzat şi a deşeurilor radioactive, inclusiv depozitarea finală.
       Caracterizarea deşeurilor radioactive este o operaţiune care trebuie să însoţeasca acţiunile de producere, colectare, sortare, tratare, condiţionare, transport intern,  precum şi cele legate de transportul extern si eliminarea acestora, până la depozitarea definitivă. Informaţiile cheie necesare pentru caracterizarea deşeurilor radioactive includ:  tipurile de deşeuri;  radionuclizii cheie prezenti;  debitul  dozei;  prezenţa fluidelor (apoase sau organice), prezenţa agenţilor corozivi;  potenţialul de dezvoltare a unor reacţii chimice şi/sau biologice problematice; proprietăţile fizice importante (de exemplu: densitate, stare de agregare);   caracterul eterogen al oricărora din caracteristicile menţionate mai sus.
       Pentru caracterizarea deşeurilor radioactive se are în vedere folosirea unor metode atât nedistructive, cât şi distructive. Prin metodele nedistructive se poate determina numai activitatea radionuclizilor emiţători gamma, în timp ce prin cele distructive se poate măsura activitatea emiţătorilor alfa, a emiţătorilor beta şi a emiţătorilor gamma.
       O examinare a strategiilor şi practicilor de caracterizare a deşeurilor din diferite ţări indică faptul că se folosesc multe metode şi/sau metode de control variate. Armonizarea insuficienta a metodelor de testare şi interpretarea diferită a rezultatelor obţinute, în special în zona controlului calităţii formelor finale ale deşeurilor şi a pachetelor de deşeuri radioactive conduc  la necesitatea aplicării unor reguli unificate, conform cerinţelor IAEA.
       Principalii radionuclizi cheie prezenţi în deşeurile radioactive, despre care trebuie obţinute informaţii cu privire la concentraţia lor radioactivă sunt: Ni-59 ,Ni-63, Co-60, Sr-90, Nb-94, Tc-99, I-129, Cs-137, U-234, U-235, U-238, Pu-238, Pu-239, Pu-240, Pu-241, Am-241. Aceştia prezintă risc radiologic ridicat pentru sănătatea populaţiei si pentru mediu. Ei apar în deşeurile radioactive rezultate în procesele de iradiere în reactorii de cercetare datorită contaminării exterioare a tecilor elementelor combustibile experimentale cu uraniu. Acesta va suferi aceleaşi reacţii ca şi combustibilul din interiorul tecii, şi poate conduce la apariţia  produşilor de fisiune şi ai transuranienelor, care vor fi preluaţi de agentul moderator şi apoi vor fi reţinuţi pe răşini schimbătoare de ioni, în procesele de purificare.
       O alta sursă posibilă de contaminare dar mai puţin probabilă, este  fisurarea  elementulului combustibil, când o parte din inventarul de radionuclizi migrează în exteriorul elementului combustibil, dizolvându-se în agentul moderator. Agentul moderator este supus procesului de purificare în mod continuu, contaminanţii rămânând reţinuţi în răşinile schimbătoare de ioni. Examinarea post-iradiere a combustibilului nuclear conduce  la deşeuri radioactive, denumite deşeuri tehnologice.